Teatrul ,,Jean Bart” prezintă sâmbătă, 19 octombrie 2019, piesa de teatru ,,Angajare de clovn” de Matei Vișniec, regia: Palade Aurel.
Piesa a fost scrisă în 1986, înainte de plecarea dramaturgului din România. În 1991 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1990.
Nicollo (Mihai Gălățan), Filippo (Costel Zamfir) si Peppino (Nelu Serghei) sunt trei clovni care se regăsesc în fața unui anunț de angajare. Ei sunt gata să dea totul pentru ultimul truc peste care poate cădea cea din urmă cortină. Însă amintirea gloriei trecute transformă lumea întreagă într-o feerie, într-un decor suprarealist.
„Poate am scris o piesă care va rezista în istoria literaturii române, e ultima piesă pe care am scris-o în România, eram obosit, nu mai voiam să scriu nici teatru. Este o piesă realistă din punctul meu de vedere, sunt nişte oameni vii care se întâlnesc şi discută...”- Matei Vișniec
Montarea de față vine cu o nouă viziune asupra situațiilor scenice propuse de textul marelui dramaturg român. Cu toate acestea, coloana vertebrală a construcției dramatice rămâne neschimbată. Totul este viu și alert. Partiturile generoase, ofertante, sunt susținute de către actori cu energie și implicare, aceștia realizând personaje complexe și, sperăm noi, memorabile.
Vă așteptăm cu drag!
Preț bilet:18 lei.