Festivalul de Artă „Film în Sat” ajunge pentru prima dată în comuna Murighiol (Tulcea), în perioada 13-15 octombrie. Programul festivalului organizat de Asociaţia Culturală „Cuzin Toma - Dacă eu pot, poţi şi tu” include filme româneşti, concerte şi ateliere, toate cu intrare liberă.
Evenimentul are loc pe stadionul din Murighiol.
Film în Sat oferă participanţilor oportunitatea de a întâlni actori şi regizori, artişti plastici şi muzicieni şi contribuie la dezvoltarea creativităţii tinerilor şi adulţilor din mediul rural prin artă.
Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 13 octombrie, de la ora 18:00, pe stadionul din Murighiol, iar în programul serii se regăseşte scurtmetrajul „La marginea zilei”, care va rula în prezenţa actriţei Andreea Grămoşteanu, precum şi filmul de lungmetraj „Ghinionistul” (r. Iura Luncaşu), cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa şi Gheorghe Visu în rolurile principale.
Sâmbătă, pe 14 octombrie, iubitorii de muzică au parte de două concerte: de la ora 17:00, concert Marius Matache, iar de la 19:00, concert Mihai Mărgineanu, alături de trupa sa.
„Libertatea”, noul film al regizorului Tudor Giurgiu, inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluţiei din 1989, va rula de la ora 20.00 în prezenţa unor membri ai echipei. Din distribuţia filmului fac parte unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai momentului: Iulian Postelnicu, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Marius Manole, Leonid Doni, Alex Calangiu, Ştefan Iancu, Laurenţiu Bănescu, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras.
Programul Film în Sat include şi o serie de ateliere, care se adresează atât copiilor, cât şi adolescenţilor sau adulţilor, precum cele de desen, chimie, broderie, împletituri locale, dar şi lansări de carte sau ateliere şi discuţii de conştientizare a problemelor de mediu locale şi soluţii.